Un accident grav a avut loc luni după amiază, pe DN 76, la intrarea în Beiuş, județul Bihor. Una dintre victime, cea care fusese găsită în stare de inconştienţă, a murit. Este vorba de un bărbat de 60 de ani, din municipiul Beiuş.
„Medicul a constatat decesul unei persoane, iar cealaltă victimă a fost preluată de elicopterul SMURD„, a declarat reprezentantul ISU Crişana pentru ebihoreanul.ro.
Şoferul în vârstă de 20 de ani a fost dus la spital cu multiple fracturi. A suferit traumatism cranio cerebral minor, traumatism toraco-abdominal, fracturi închise la braţ şi gleznă şi fracturi deschise la cot şi femur, toate de pe partea stângă a corpului.
În accident au fost implicate un autoturism Ford şi unul BMW. Conform cercetărilor făcute de poliţişti la faţa locului, şoferul primei maşini a intrat la un moment dat pe contrasens, izbindu-se frontal cu BMW-ul.
„Un bărbat de 59 de ani din comuna Pocola, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism (Fordul n.r), pe DN 76, în afara localităţii Pocola, pe direcţia Oradea – Beiuş, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism (BMW n.r.), condus din sensul opus de un tânăr de 20 de ani din comuna Pocola. În urma accidentului rutier bărbatul de 59 de ani a decedat, iar tânărul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost tranasportat la spital„, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Din câte se pare, accidentul s-a produs după ce şoferului din Ford i s-a făcut rău şi ar fi suferit un atac de cord la volan. Aceste aspecte urmează să fie lămurite, însă, în urma autopsiei. Poliţia continuă ancheta în caz.